Miros de tei

Primul miros de tei al anului mie imi da fiori si emotii. Ma tot gandeam de ce.

E clar de ce. Era perioda in care pregateam ori recitalul de sfarsit de an si examenele in liceu, ori sesiunea in facultate.

Ma gandesc daca astazi, aceasta emotie mai exista in sufletul tinerilor. Pentru multi, da. Dar nu stiu de ce am senzatia ca pentru prea putini dintre ei. Din fericire am avut de mai multe ori ocazia sa interactionez cu tineri ai acestei generatii si a fost o experienta foarte frumoasa care mi-a dat sperante ca o sa imbatranesc pe maini bune. Avem olimpici, minti extraordinare, copii muncitori si extrem de buni, dar oare reprezinta ei un procent covarsitor al generatiei lor?

Din nefericire observ tot mai multi tineri rupti de realitate, pentru care scoala e un loc de socializare unde treaba asta cu invatatul este doar pentru fraierii fara iPhone 6 sau ultimul Galaxy. Si spun asta pentru ca am observat mai multe lucruri.

Vorbirea in limba romana. Eu fiind foarte atent la detalii observ o transformare foarte periculoasa a accentului romanesc. Tinerii cool vorbesc aproape fara a folosi vocale, iar atunci cand le folosesc, ele nu sunt cele pe care le-am invatat eu. Multi dintre cei care termina scoala nu stiu sa scrie o fraza corecta in limba romana. Rezultatele la bacalaureat sunt iar un lucru ingrijorator. Comportamentul in scoala si in afara ei, atitudinea fata de parinti sunt toate de neacceptat.

Oameni buni, nu am fost vreun tocilar. Departe de mine aceasta calitate.  Nu am fost vreun trist sau vreun sociopat, ba dimpotriva, eram mai tot timpul remarcat in careul scolii pentru minunatele mele rezultatele la materia indisciplina. Dar scoala, asa grea cum era, reprezenta pentru noi absolt tot. Era o perioada, un mod de viata prin care trebuia sa trecem. Si eram, la fel, niste copii. Dar o sa va explic, dragi tineri, parinti, copii, cam cum a aratat copilaria mea.

Am inceput sa fac vioara si teoria muzicii incepand de la prescolari. Aveam cinci ani si jumatate. Mai apoi am intrat in clasa I. De aici a inceput perioada cea mai plina, grea, dar care se reflecta in tot ceea ce am facut ulterior.

Ca la orice scoala si la Liceul de muzica “Ion Vidu” din Timisoara aveam materii de cultura generala. Pe langa aceste materii, noi invatam in plus si la materiile de specialitate cum ar fi teoria muzicala, istoria muzicii, muzica de camera, orchestra, instrument secundar, instrument principal si multe altele la care daca nu excelai, erai clar pierdut pe un drum gresit din care de la un moment dat, nu o mai poti face la stanga sau la dreapta. Singura noastra optiune era sa invatam.

Incepeam orele de cultura generala de dimineata, continuam cu cele de specialitate si apoi la studiu, fiecare cu instrumentul lui, acasa sau la scoala. Bun, dar aveam de facut si temele pentru a doua zi la toate materiile, cultura generala si specialitate. Toate astea de luni pana sambata inclusiv. Dar cea mai frumoasa era duminica ce incepea cu niste frumoase ore de meditatie, acasa la profesorul meu de vioara. Frumos, nu?

Greu, tare greu si timpul de joaca era unul putin si pe furis, cateodata chiar din orele de matematica.

concert cl I

 

Dar asta a fost un mod de viata pe care l-au dus multi copii, care erau constienti ca nu pot iesi de pe bancile scolii niste muzicieni talentati si in acelasi timp niste ilustri inculti.

Si mai era ceva. Atunci ne pasa. Ne pasa de orice nota mica, de cearta venita de la un profesor si de rezultate. De mici eram intr-o competitie permanenta care ne responsabiliza si ne ambitiona sa fim si mai buni. Si rezultatele generatiei mele se vad.

Cei care nu faceau fata, ramaneau in urma si se pierdeau pe drum, dar aceia reprezentau un procent mic. Din nefericire procentul despre care vorbim, astazi e exact pe dos.

Timpul trece repede si nu in favoarea noastra. Elevi buni se pregatesc sa mearga la facultati “afara”.  Absolventi de facultate isi cauta un “job” tot in directia repectiva si mai avem o categorie covarsitore a celor care nu stiu ce vor si nici nu sunt interesati de viitorul lor. Ce facem cu ei, cum ii pastram pe cei buni si ce se va intampla daca o tinem pe drumul asta?

Putem da vina pe sistem, pe oricine, dar nu asta e solutia. Solutia este sa ne pese de ce fac copiii nostri, de ce si cat invata, de cum, unde si cu cine isi petrec timpul liber.

Haideti sa ii apropiem cat mai tare de noi. Doar asa le putem arata o cale pe care o consideram noi buna, asa ii facem sa vorbeasca despre problemele pe care le au.

Hai sa le explicam de ce e nevoie de scoala, de ce trebuie sa citeasca, dar pentru asta trebuie sa gasim limbajul potrivit pentru a ne face ascultati si intelesi. Si ei trebuie ascultati si intelesi! Daca nu incercam sa ii ajutam, ei se vor rataci intr-o jungla in care chiar si noi abia, abia mai tinem cararea.

V.

Virgil in social media:
Virgil recomanda:
ALTE POSTARI DIN 'Editorial'
Nostalgie…

Citeste >

23 Octombrie, 2014

25

25

Citeste >

19 Decembrie, 2014