M-am hotarat sa NU devin prost!

In viata de zi cu zi intalnesc oameni pe care ii cunosc, mult putin, dar  stiu cat de cat care le este nivelul intelectual, al umorului, sau care le sunt gusturile.

Cred ca fiecare dintre noi putem scana un om in cateva minute. Il observam dupa felul in care se comporta sau se exprima si il catalogam, chiar si la nivel superficial, nu in profunzime. Ii poti trasa un profil si atunci stii daca vrei sa ai de-aface cu el, sau nu.

Asa fac si eu. In general imi plac oamenii si incerc sa le descopar partea frumoasa, asa cum probabil fac si altii cu mine.

Dar in ultima vreme am surprize mari, dar mari de tot. Si acum nu ma refer la dezamagiri ce tin de vorbit sau folosit cutitul pe la spate, lucruri cu care din nefericire ne-am obisnuit cu totii,. Nu. Acum ma refer la bunul gust, la bunul simt artistic, la umor.

Intru in discutie cu cate un om de la care am niste pretentii, de la mediul in care se invarte, isi desfasoara activitatea, la oamenii cu care interactioneaza si hop, tranteste cate o parere despre o piesa muzicala sau de teatru, despre anumite personaje publice, oameni, emisiuni, orice, iar tu ramai uimit. Cum se poate? Omul asta se uita la asa ceva? Acest om asculta o asemenea muzica? Ce e cu el?

Recent a fost lansata pe un post tv o pseudoemisiune ce vrea din nou sa copieze o emisiune de la un alt post. Pentru mine era ceva ireal, de neprivit. O incercare dezastruasa de a face umor, (desi acolo se facea”misto” de oameni cu probleme psihice,nu exagerez), care ma ducea intr-o lume pe care nu o puteam intelege. Pentru mine era o reusita perfecta de a face o emisune cat se poate de proasta, urata, fara umor si de un prost gust inimaginabil. Dar ce sa vezi?! Audienta a rupt! Curiozitatea? Sper!

Dar uite cum ajung  sa ma intreb: Nu am eu o problema?

Nu sunt eu cel cu gusturile indoielnice?

Norocul meu este ca sunt inconjurat de acei putini oameni pe care ii numesc prieteni si care ma linistesc rapid.

Si asa cum scriu, imi amintesc de personajul lui Martin Page, Antoine, care la varsta de 25 de ani suferea de o boala rara. Cea a ganditului.  Se simtea izolat, singur. Ce sa faca? Nimeni nu il intelegea si toti il priveau ca pe un ciudat.

E, intr-o buna zi si-a folosit istetimea si pentru a fi fericit, se hoataraste sa devina prost, sa renunte la ceva inuti, cum este inteligenta si sa se alature fericitilor, carora experimentul lui Antoine le reusisera demult.

Eu cred ca noi nu trebuie sa facem ca el, desi ar fi o experienta interesanta, dar trista.

m-am-hotarat-sa-devin-prost-editia-2012_1_fullsize

Eu cred ca trebuie sa raspandim cat putem in jurul nostru si cat mai departe, bunul gust, masura si frumosul. Noi asa ne-am nascut. Asa am fost crescuti si asa imi voi creste si eu, mai departe, copilul.

Insa pentru destindere si distractie, va recomand sa cititi “M-am hotarat sa devin prost”, Martin Page.  O sa intelegeti si mai bine, ce m-a determinat sa va scriu aceste randuri.

Si nu uitati, ramaneti cu mintea intreaga!

V.

14 Aprilie 2016
SHARE
Virgil in social media:
Virgil recomanda:
ALTE POSTARI DIN 'Editorial'
Fuga de la nunta

Citeste >

30 Octombrie, 2017

Medic in tara ta

Citeste >

29 Septembrie, 2015