Fuga de la nunta

Recent am fost invitat sa inmanez un premiu pentru cea mai buna artista, in cadrul unui eveniment care se anunta a fi unul elegant. Eu consider ca un eveniment capata eleganta si prin invitati.

Nu sunt un monden si imi aleg cu atentie participarea la evenimentele la care sunt invitat, dar se pare ca mai dau si gres.

Partea frumoasa este ca m-am intalnit cu cativa oameni dragi mie, colegi sau fosti colegi, colaboratori cu care am pastrat o relatie frumoasa. Totul in regula pana aici, pentru ca nici ei nu aveau nicio vina pentru ce am fost nevoiti sa vedem si sa simtim.

Pe scurt, de cum am intrat, fara sa fiu consultat in acest sens, eram prezent live pe paginile de Facebook ale unor personaje care se autoinvita la astfel de evenimente pentru o cina fara costuri, ca sa nu spun altfel. Tinuta lor nu se poate comenta.

Incepeam usor, usor sa privesc inapoi spre iesire. Dar am promis ca vin sa inmanez un premiu si trebuia sa ma tin de cuvant. Suporta, arogantule, imi zic eu… si poate si altii care nu ma cunosc, dar au pareri.

Invitatii vin unul cate trei. Ma intalnesc cu o colega de breasla si ne minunam impreuna. Deci nu sunt eu nebun, ci e si ea. Imi spune ca ea nu cunoaste pe nimeni. Cine sunt ei si mai ales cine sunt ele? I-am spus cine cred eu ca sunt si cu ce se ocupa si a fost de acord. Era prea evident.

O lume superficiala care are ca ocupatie afisatul cu orice pret. O lume care nu e a mea.

Amenajarea salii ma facea sa ma caut in buzunar dupa plic. Urma sa pup mirii si sa caut nasul, ca sa nu ma ametesc spre dimineata si sa plec cu plicul la mine.

O doamna foarte draguta, ce conduce un trust de presa important, ma vede, imi citeste nedumerirea si starea si imi spune sa zambesc si sa ma distrez de ceea ce vad. I-am spus ca umorul meu e mai special, nu e tot timpul inteles, dar nici eu nu sunt usor de amuzat. Treci peste, imi spune. Rabda, e bine sa participi la evenimente, sa fii prezent. Ii raspund ca nu am de ce si ca nu trebuie nimic in viata daca nu crezi si nu simti in acel ceva. E drept ca deveneam prea profund si analitic.

Starea mea se agrava cu fiecare minut care trecea. O senzatie greu de explicat. Si totusi insistam sa imi caut mie o vina.

Am spus ca dau premiu, atunci rabd. Recunosc ca am avut un moment in care am vrut sa fug peste toate scaunele, peste toata sala, peste oameni in pasi mari, in reluare, ca la Cirque du Soleil, agatat cu hamuri de tavan.

O alta parte frumoasa care arata si respectul fata de invitati a fost intarzierea evenimentului cu o ora si jumatate. Asa se face, asa e cool. Nu stiti voi! Dar, in cautarile mele, ale unui copil care cauta un motiv sa fuga de la scoala inaintea tezei la matematica, imi vine in minte un gand. S-a aprins becul salvarii, girofarul!

Cea pe care urma sa o premiez, mai mult pentru ea am venit, e colega de filmare cu un amic cu care tocmai vorbisem in timpul zilei si care filma pana noaptea tarziu.

Ia stai, deci voi oferi un premiu in lipsa?! Dar organizatorii nu stiau acest lucru? Cam grav! Si daca stiau?!

Realizez ce mi se intampla si dupa ce privesc un inceput de eveniment sinistru, imi chem un taxi si fug. Fug de unde stiu ca nu ma voi mai intoarce niciodata, pentru ca va ramane un loc indepartat si foarte strain mie. In fuga mea o intalnesc pe  doamna care tocmai ma incuraja sa mai raman, desi fugea si ea cu aceleasi ganduri.

Dragi colegi, sunt alaturi de voi, stiu prin ce ati trecut si cred ca ar trebui sa ne fie invatatura de minte.

Eu, unul, nu le voi mai oferi credit prin prezenta unor oameni, organizatori, care nu stiu ce inseamna decenta, eleganta si respectul. Voi fi si mai atent si mai selectiv cu evenimentele la care sunt invitat.

A fost o seara urata, pierduta, pe care o puteam petrece atat de frumos acasa, in familie, unde este cel mai bine din lume.

V.

579763c7773e9549754bc0928cab1c81

Virgil in social media:
Virgil recomanda: Chivas
ALTE POSTARI DIN 'Editorial'
Medic in tara ta

Citeste >

29 Septembrie, 2015

Credinta

Citeste >

4 August, 2015