Decat un portelan, mai bine “Te iubesc!”

Traim intr-o perioada a uitarii si a negarii frumosului. Sau poate nu vrem sa mai vedem lucrurile simple, de suflet si minunate din jurul nostru. Nu mai avem timp si stare nici ss facem gesturi frumoase, sa producem sau sa ne exprimam emotiile. Eleganta a devenit desueta, politetea perimata si emotia, un sentiment ce te face vulnerabil, slab, sau ceva ce te arata asa cum esti si nu ne prea dorim asta.

Vine primavara, o perioada care imi rascoleste cele mai frumoase amintiri de pe vremea cand eram acasa, cu mama, tata si fratele meu. Vremuri care nu se vor mai intoarce, dar pe care le retraiesc jucand un alt rol.

Se apropie Ziua Martisorului, o zi foarte agitata, in care aveam niste emotii teribile. Pe langa mama, aveam zeci de profesoare si colege care urmau sa fie onorate cu martisoare. Erau niste momente atat de frumoase si de curate, incarcate de caldura si gingasie.

Apoi se apropia Ziua Femeii, Ziua Mamei pentru noi. Aici eu eram responsabilul direct cu cadoul pentru mama. Tata imi dadea bani si eu abia asteptam sa-mi iau cel mai bun prieten sa haladuim prin oras in cautarea frumosului cadou. Dar ce cadou sa faci cand vitrinele erau goale? Tot ce gaseai mai usor si din plin erau portelanurile. Va mai amintiti de ele? Era o desfatare! Bineinteles ca in aceste conditii, in fiecare an, mama primea o fructiera, o bomboniera, o salatiera sau o frumoasa vaza. Eram tare mandru de alegerile facute si chiar daca acel cadou era previzibil, mama isi arata de fiecare data bucuria pentru bucuria mea. Atunci nu stiam, dar acum simt si nu voi uita niciodata acele momente.

Timpul a trecut si rolurile s-au schimbat. Astazi, facem cadouri iubitelor, maine sotiilor, poimaine fiicelor si uite asa intr-un proces ciclic ne aratam dragostea pentru ele! Si trebuie sa facem asta! Sa nu consideram dragostea sau gesturile frumoase ceva demodat. Stiti bine care este rolul EI in viata noastra si acest lucru nu trebuie uitat! Femeia trebuie sustinuta, ajutata si protejata.

Nu imi place deloc sa vad femei tarand dupa ele sacose pline cu mancare si bautura pentru sotul care vine acasa infometat si însetat; nu suport sa vad femei urcate pe scara, schimband becuri sau zugravind, femei dand zapada din fata casei, fara prea mult zgomot, ca sa nu isi trezeasca iubitul care a venit ceva mai tarziu azi-noapte.

Nu imi place deloc sa vad ca pe o caldura de 40 de grade, pe plaja sau la marginea piscinei, femeia este acoperita din cap pana in picioare de burka, cu exceptia unei mici fante ce te lasa sa banuiesti ca e cineva acolo, in timp ce el umbla relaxat in slapi si la bustul gol, cu privirea in zare, nicidecum cu atenția la “jumatatea” lui. Sa nu fiu inteles gresit, eu respect religia si libertatea ei, dar daca suntem atat de credinciosi, haideti sa fim cu totii, barbasi si femei. Ne-am nascut asa tocmai in ideea de a ne completa perfect.

Rolul nostru ca barbati este sa le scoatem in evidenta frumusetea si forta lor interioara, in completare cu forta noastra fizica si gandirea analitica, mai putin emotionala, de care ele au nevoie de multe ori pentru a pune lucrurile pe fagasul corect.

Stim noi sa fim delicati la orice ora; stim noi, barbatii, sa folosim cuvinte frumoase in momente potrivite; stim sa nastem copii, sa ii ingrijim si sa ii invatam sa le ofere flori mamelor copiilor nostri? Stim sa ii invatam sa duca toata dragostea primita, mai departe, familiei lor?

Cum sa fim egali? Stiti bine, domnilor, ca fara suportul si sustinerea lor, am fi mult mai slabi. Sunt multe cazuri in care femeile pot face o multime de lucruri. La cum le stiu, ar rezolva si problema procrearii…fara noi. Am mai spus, ele sunt mai puternice decat noi! Am inceput sa observ in ultima vreme acest lucru.

Toate femeile au ceva al lor! Un zambet, o lumina in ochi, o energie, atitudine, o licarire care te face sa spui…Ce frumoasa e! Nu sunt membru in vreun club feminist, dar pentru mine, suportul cel mai mare vine din partea femeilor din viata mea. Fie ea mama, iubita, sotie, fiica sau partnera de business. Fara reperele pe care ele mi le ofera, poate ca nu as fi realizat nimic in viata. Si din aceste motive, dar si neconditionat, cred ca ar fi extraordinar sa ne reamintim de “invechitele” obiceiuri si sa reincepem sa le oferim flori, sa le respectam, sa le facem viata memorabila si sa le spunem din cand in cand “Te iubesc!”

Asta face un barbat adevarat!

V.

Articolul este publicat in revista

The One / ianuarie-februarie 2016

Virgil in social media:
Virgil recomanda: