COPIII SPUN CE LE TRECE PRIN MINTE CAND JOACA DEVINE SPONTANA

De obicei, noi oamenii ne cream diverse obiceiuri. Cateodata ne obisnuim atat de tare cu ele, incat ne stabilim singuri o rutina din care, de multe ori, ne este foarte greu sa mai iesim. Si atunci devenim plictisiti si plictisitori.

Pentru copiii nostri, rutina poate deveni o povara care le limiteaza creativitatea si vointa, ingradindu-le, intr-un fel, libertatea de exprimare si actiune. Invatati sa urmareasca un anumit tipar, atunci cand sunt incurajati sa fie spontani, sunt cuprinsi de teama. Ce se va intampla daca nu spun ceea ce trebuie? Daca gresesc si nu fac ce e corect, cum ma vor vedea ceilalti? Ei, cu totii am gresit, important e ca din acele greseli sa fi invatat cate ceva.

De ce sa-i punem numai sa memoreze mecanic? Ca mai apoi, cand sunt mari, sa citeasca mereu de pe o hartie iar atunci cand apare o intrebare “incuietoare” sa se sperie si sa raspunda: Alta intrebare?

Este esentiala pregatirea pentru orice aparitie in public, fiindca astfel capatam incredere si curaj, invatam sa fim mai relaxati si deschisi. Atunci cand apare ceva neprevazut, ne abatem de la reguli si de la planul prestabilit si devenim spontani. Sa nu percepem acest lucru ca pe ceva rau sau gresit, ci doar nou si diferit, ceva care merita incercat.

Copiii sunt sinceri, si ar fi de dorit sa ramana asa toata viata. Asta depinde doar de noi, parintii, de educatia pe care le-o dam si de exemplul pe care il oferim. Sunt curiosi din fire, iar daca noi consideram ca ne-a trecut timpul pentru astfel de lucruri, ar fi bine sa constientizam ca nu le stim chiar pe toate si mai avem de invatat chiar de la ei. Experienta nu este o scuza pentru lipsa de interes in a incerca lucruri noi, la fel ca un copil care se arunca in necunoscut. Doar asa reusim sa gasim noi perspective, sa devenim mai spontani. Rezultatele nu pot fi decat pozitive, cu multa bucurie si zambete.

A deveni mai spontan nu inseamna sa nu mai planificam si sa gandim lucrurile pe termen lung. Ideal este sa facem planuri, sa le executam si sa ne abatem de la ele de fiecare data cand dorim. Nu planificarea este inamicul, ci frica de a experimenta altceva, atunci cand lucrurile devin neinteresante. Spontaneitatea poate deveni o rutina care sa ne scoata din obisnuinta invatata, dobandita de a face lucrurile intr-un anumit fel. Atunci cand ne inspira ceva, ar trebui sa actionam, fara sa ne gandim la aprobarea, acceptarea celorlati sau la felul in care suntem perceputi de acestia.

Copiii iubesc distractia, de aceea joaca este foarte importanta pentru ei. Asa invata mult mai usor si se exprima liber si sincer. Incurajandu-i sa devina spontani, ii ajutam sa ramana autentici, sa spuna ceea ce gandesc si ceea ce simt intr-un mod unic si natural. Important este sa aiba ceva de spus, fara teama, fara sa se lase intimidati de nimic si de nimeni si fara sa jigneasca pe cineva.

Sa-i lasam sa fie ei insisi, sa spuna si sa faca ce le trece prin minte, nu ceea ce li se impune si ceea ce li se spune. Cum sa-i spunem unui copil sa fie vesel, pentru ca asa trebuie? De ce sa-l modelam conform standardelor societatii?

Sa-i lasam sa fie copii, spontani, liberi si indrazneti!!!

Asadar, nu uitati ca pe 25 februarie sunteti invitati la o noua editie COPIII SPUN – Un curs ca o joaca.

Agenda, plus alte detalii gasiti AICI.

Incepem la ora 10:00, la The Gallery (in incinta clubului Pescariu).

Inscrieri la 0768 689 122, sau pe e-mail: ramona@raagency.ro.

IMG_5994

22 Februarie 2017
SHARE
Virgil in social media:
Virgil recomanda: Chivas
ALTE POSTARI DIN 'Editorial'