Bine ati venit in lumea mea!

Primele intalniri

Fata in fata. Tu si cu  mine. Prima intalnire. Tu, musafir pe site-ul meu, eu dornic sa impartasesc oaspetilor lucrurile importante pentru mine. Ca si pe  pagina de Facebook, aici vreau sa va arat ce am invatat, care sunt valorile mele, ce putem face impreuna ca sa traim mai bine si mai frumos. Sa ne educam copiii cu responsabilitate si sa ne bucuram de fiecare zi asa cum vine, cu bune si cu mai putin bune. Pana la urma invingem orice daca suntem bine claditi sufleteste. Vreau sa aratam impreuna ca nu suntem chiar tara saraca a Europei, ci ca stim ce valori avem si cine suntem.

Pentru ca am pomenit de prima intalnire, m-am gandit sa iti arat care sunt cele mai importante repere ale mele, cum e lumea mea.

Copilaria…

Era fain, eu si fratele meu (mai mare cu zece ani) ne jucam mult impreuna, totdeauna imparteam totul. Cand am plecat aveam 18 ani, pastram relatiile fratesti, dar nu am apucat sa mai stam foarte mult timp impreuna. Avem de recuperat la capitolul asta.

Lumea mea

Faina! E impartita in doua spatii clare: familia si restul. Cand ajung acasa ma rup de tot ce e afara, orice probleme ar fi. Acasa am confortul acela emotional minunat. Zona de prieteni – migram cu familia la prieteni si ei la noi. De ziua mea, facand o lista cu invitati, am realizat ca e mult prea mare si parca nu e chiar ok. Nu toti sunt prieteni intimi, cu care sa discuti orice. Dar i-am pus laolalta si a fost o atmosfera extraordinara. Datorita familiei si prietenilor am realizat multe, am invatat multe de la ei.

Am aceiasi prieteni, aceeasi gasca….Eu cred ca in situatiile de criza – cum se spune „la betie se vede omul“ – fiecare se cunoaste pe sine. Nu-mi place sa vad schimbari la oameni in functie de situatii materiale si de imprejurari.

Roxana…

Am inceput sa colaboram cand ea era producator la “Vrei sa fii milionar?”. Era o treaba grea pentru o femeie, ea e si foarte riguroasa, dar e greu sa tii zeci de golani care au glumele la ei tot timpul. Cand era de distractie, ne distram, cand era de munca, devenea un mic dictator. Am devenit o gasca, ne-am imprietenit repede, ii povesteam si ce…acum ma gandesc, ca si ce nu trebuia sa ii povestesc din perioada aia. Intre timp ne-am trezit ca e Jasmina pe langa noi.

Roxana imi da foarte multa incredere si ma organizeaza. Ne-am intalnit la fix: eu mai aerian si cu mintea in nori, ea cu picioarele foarte bine ancorate in realitate. Lucrurile functioneaza exact asa cum trebuie.

Jasmina…

Primele intalniri erau… Maica-sa zicea din cand in cand ca nu mai misca, eu incepeam sa ii vorbesc si dadea un semn. La nastere am vrut sa fiu langa Roxana. Vedeam absolut tot ce se intampla. Si am fost primul care a vazut-o pe Jasmina. Iar la prima intalnire cu spiritul ei, cand am aflat ca o sa fiu tata, a fost… s-au schimbat toate lucrurile in capul meu. Asa, pe moment, brusc! Ma trezisem intr-un alt univers.

Are ureche muzicala foarte buna, imi dau seama si din cum imita anumite glume. Prima gluma a ei a fost extraordinara: era mica, eram singuri acasa, ea in camera de sus, eu in living. Se trezeste din somnul de dupa-amiaza si incepe sa strige: „Mami,mami!“. Eu, cu vocea schimbata ca a lui mami, urc la ea „Da, vin imediat, vine mami“. Ajung, intru in camera, la care ea: „Dar unde-i tati?“. A fost foarte buna!

4 Octombrie 2013
SHARE
Virgil in social media:
Virgil recomanda: Adrian Despot
ALTE POSTARI DIN 'Virgil'
Teatrul si Televiziunea

Citeste >

14 Octombrie, 2013

Valorile mele

Citeste >

9 Octombrie, 2013