Actiune!

Intotdeauna am avut o apreciere deosebita fata de actori, fie ei de teatru sau de film. Sunt niste oameni normali, cu probleme, cu vanitati, calitati , defecte, dar totusi, ei sunt foarte speciali. Au o aura ce se vede acolo, pe scena, iar la cei mai mari dintre ei, aura nu dispare nici cand coboara de acolo de sus, printre noi.

Am avut ocazia sa lucrez cu actori de teatru, sa apar pe scena alaturi de ei (“Cadavrul viu” – Teatrul National”, “A douasprezecea noapte” – Teatrul de comedie), dar mi-am dorit foarte mult sa incerc si experienta unui film. Si uite ca a venit si acest moment.

Am fost invitat sa fac parte din distributia unui film ce se va lansa anul acesta. O sa va spun si despre ce film este vorba, la momentul potrivit. Aparitia mea este una scurta, dar experienta pe care am trait-o este una cu totul speciala si despre asta vreau sa va povestesc.

De fiecare data cand intru intr-un set TV in care filmez, am senzatia clara ca intru in alta lume. Ceva se intampla acolo si nu fabulez. E o magie, ceva greu de explicat. Asta bineinteles, daca iti pasa si daca ai o doza de sensibilitate, dar eram curios ce se intampla si in cealalta zona crepusculara, cea a filmului.

Asa cum e si normal, cand urmaresti un film, nu te gandesti la ce se intampla in jur pentru ca nu de asta sunt facute filmele, dar credeti-ma ca este vorba despre un puzzle imens pe care cativa oameni trebuie sa il puna cap la cap intr-o sincronizare perfecta, pentru ca lucrurile sa mearga asa cum trebuie.
In jurul tau sunt oamenii de la costume, machiaj, sunet, lumini, textieri, figuranti, oameni de la productie, operatori, directori de imagine, regizori. Si fiecare dintre ei conteaza enorm pentru fiecare cadru al filmului. In acele momente ei formeaza un corp comun. Nu mai conteaza nimic din ce se afla in afara setului de filmare. Lumea lor, viata lor in acel moment, e acolo.

Iar actorii…pe mine m-au impresionat profund.

Am filmat pana la 5 dimineata in frig, vant, oboseala. Actrita din rolul principal era imbracata sumar, dar nu s-a plans nici o clipa de conditii. Isi vedea foarte serioasa de ce are ea de facut, avand grija chiar si de cei din jur. Cand nu aveam de filmat, imi spunea sa merg la caldura, sa nu racesc. Frumos gest. L-am retinut!
Cu totii tremuram si ne balbaiam de frig la propriu, dar cand regizorul spunea actiune, actorii se transformau si nimic altceva nu mai conta, decat trairea, jocul lor.

Eu eram un novice in context, dar nu am fost tratat asa si am apreciat mult acest lucru. Chiar si in acele scurte secvente, ma simteam obligat de atitudinea celor din jur sa fac totul ca sa fiu bun. Atat cat pot fi eu in calitate de actor.
Sper sa mai am parte de o asemenea experienta.

Lucrand de 14 ani in televiziune, radio, lucrand si in teatru, chiar si asa, experienta acestor filmari mi-a sedimentat si mai tare respectul si aprecierea fata de acesti oameni extrem de pasionati de ceea ce fac.

Vreau sa le multumesc. Nu stiu cum. In orice caz, din sulflet!

Si mai cred ca si noi, in tot ce facem trebuie sa ne regasim din cand in cand pasiunea si bucuria. Ele exista in noi. Trebuie doar sa le retrezim.

V.

28 Aprilie 2015
SHARE
Virgil in social media:
Virgil recomanda: Alexandru Ciucu
ALTE POSTARI DIN 'Editorial'
Poveste de toamna

Citeste >

12 Octombrie, 2016

30 negru

Citeste >

30 Octombrie, 2016