10

Sambata, 25 iulie, fetita mea a implinit 10 ani. 10 ANI DE NOTA ZECE PENTRU MINE CA PARINTE. Si ca orice parinte, cred ca aceasta este cu adevarat cea mai frumoasa si importanta realizare din viata mea.

Dar mai mult decat atat, bucuria vine de la faptul ca Jasmina a crescut asa cum ne-am dorit, este un copil vesel, plin de umor si cu o educatie de care noi, parintii ei, suntem foarte mandri. Multumesc, mami!

Cred ca orice  copil se naste curat, cu niște informatii genetice, dar nu exista copil rau sau bun.

Responsabili pentru formarea unui copil suntem in primul rand, noi, parintii, iar asta trebuie sa fie principala noastra preocupare din momentul in care am decis sau s-a intamplat sa fim parinti.

Atentia si dragostea fata de copil, caldura, emotiile, atmosfera generala creata in jurul lui isi vor pune amprenta chiar  din timpul sarcinii asupra lui, desi, la prima vedere, unora ne e greu sa credem acest lucru.

Bucurati-va de copiii vostri in fiecare clipa, ascultati-i, acordati-le atentie si iubiti-i din tot sufletul!

Da, eu sunt fericit pentru caă am fost langa fetita mea din momentul in care am aflat ca va veni in casa noastra.

Am vorbit cu ea, i-am cantat, am mangaiat-o, am imbratisat-o.

Mai tarziu, am tinut-o in brate, i-am vorbit, i-am zambit si i-am spus povesti.

Dupa un timp, am tinut-o de manuta, am plimbat-o, i-am facut glume si ea mie, a inceput sa ma stranga in brate si sa-mi spună “Te iubesc, tati!”

Apoi am invatat-o sa mearga pe bicicleta, sa vorbeasca frumos, sa salute, am sfatuit-o sa citeasca, sa invete si sa fie un om bun.

O invatam sa fie darnica, sa fie respectuoasa, corecta cu ea insasi si cu ceilalti.

Si ea ne-a invatat enorm de multe lucruri in acesti zece ani, lucruri simple, dar demult uitate in lumea adultilor, iar pentru toate astea, nu uit sa ii multumesc in fiecare zi.

Dar timpul trece naucitor de repede, iar peste zece ani, imi doresc sa devina o domnisoara frumoasa, sanatoasa si responsabila, de care sa fim la fel de mandri ca si acum si care din cand in cand sa mai faca gestul care pe mine ma face cel mai fericit om din lume.

Sa ma imbratiseze si sa imi spuna, de data asta mai usor, la ureche, ca sa nu ne auda nimeni, “Te iubesc, tati!”

La multi ani!

V.

IMG_0096

SHARE
Virgil in social media:
Virgil recomanda:
ALTE POSTARI DIN 'Editorial'
Mi-e teama!

Citeste >

2 Septembrie, 2015